Primul val al psihoterapiei cognitiv-comportamentale este reprezentat de miscarea behaviorista, ce aduce in prim-planul psihoterapiei ideea de conditionare clasica si conditionare operanta. Cel de-al doilea val ii are ca principali promotori pe Albert Ellis, parintele terapiei rational-emotive si pe Aaron Beck, care formuleaza primul model cognitiv al depresiei. Ei aduc o intelegere si abordare revolutionara in cadrul psihoterpiei, integrand credintele noastre si modul de interpretare a realitatii, in gestionarea si schimbarea starilor emotionale si reactiilor comportamentale.
Cel de-al treilea val al psihoterapiilor cognitiv-comportamentale este reprezentat de abordari noi, ce reprezinta o evolutie dar si o extindere a celor doua abordari clasice. Aceste noi abordari sunt integrative si holistice in intelegerea proceselor psihologice si extind conceptele utilizate in intelegerea functionalitatii si dinamicii intra-psihice pentru a include noi concepte precum metacognitie, emotie, relatie terapeutica, acceptare, mindfulness, valori personale si spiritualitate.
Orientarile de al treilea val se centreaza mai mult pe relatia pe care persoana o are cu gandurile si emotiile sale, mai degraba decat pe continutul acestora, permitand o intelegere mai profunda, mai dinamica si nuantata a proceselor intra-psihice. Pornind de la aceste premise, orientarile de al treilea val ies din paradigma centrarii pe problema si pe ceea ce este disfunctional si merg mai mult pe abordarea si intelegerea proceselor de sanogeneza, pe care le incurajeaza si tintesc sa le dezvolte.
Problemele aduse de client sunt abordare si intelese la un nivel holistic si in contextual in care ele apar, adaugand prin aceasta o intelegere mai larga a cauzalitatii dar si o mai mare deschidere cu privire la tehnicile si metodele ce pot conduce la schimbare.
Acest focus diferit aduce cu sine o deplasare de la o abordare centrata pe eliminarea de simptome, pe intelegerea si schimbarea continuturilor, catre dezvoltarea de abilitati si construirea de noi procese interne care sa sustina sanatatea psihica si emotionala a individului. In acest tip de intelegere, centrarea pe proces mai degraba decat pe solutie, permite o nuantare si o mai mare adaptabilitate a terapiei in functie de nevoile particulare ale clientului, oferind posibilitatea croirii individualizate a intervenitiei.
Terapiile care se considera ca apartinand celui de-al treilea val sunt: ACT (terapia acceptarii si angajamentului); DBT (terapia dialectic-comportamentala); terapia meta-cognitiva, terapia schemelor, terapia cognitive bazata pe mindfulness, terapia centrata pe compasiune. Fiecare din aceste forme de terapie aduce un plus psihoterapiei cognitiv-comportamentale clasice, si abordeaza aspect diferite ale functionarii umane, ce ajuta la o mai buna integrarea si intelegere a complexitatii acesteia. De multe ori, terapeutii de orientare cognitiv-comportamentala se instruiesc si se specializeaza in mai multe terapii de al treilea val, pentru a putea aborda persoana ce vine catre psihoterapie, intr-un mod cat mai holistic si adaptat nevoilor acesteia. Orientarile de al treilea val se pot utiliza impreuna si completa reciproc, fiecare aducand resurse importante in practica psihoterapeutica.
